ÎNCHIS PENTRU RECONSTRUCȚIE – ( Corporală )

Dragi iubitori și amatori de masaje, zilele astea pe platforma de porgramare Black Lotus ați fost întâmpinați de un mesaj sec care vă atenționa că salonul va fi închis pînă la date de 22 Iulie datorită unei intervenții medicale. Cred că v-am rămas dator cu niște explicații mai detaliate…

Deși nu sunt adeptul tapetării vieții private pe platformele on-line, de data asta o să fac o excepție cu intenția de a va împărtăși experiența mea și percepția mea personală și subiectivă legată de trecerea printr-o intervenție chirurgicală laparoscopică, “ minim invazivă “ de corecție a unei hernii inghinale și a unei hernii ombilicale incipiente.

Din start vreau să fac o notă de precizare de declinare a oricărei intenții negative de a critica sau de a mă plânge de actul medical pe care l-am primit.  Profesionalismul tuturor participanților a fost desăvârșit și eroic mai ales luând în considerare condițiile grele create de lucrarea de modernizare a  Spitalului Clinic Municipal care este încă în desfășurare dublată de sincopele deja devenite ”normal” ale sistemului informatic național din sistemul de sănătate.  

Admirația noastră pentru chirurgi si chirurgie ca și ramură de vârf a medicinii ( mai ales cu metodele și echipamentele moderne de intervenție ) deși pe deplin meritată cred că ne duc spre o bagatelizare a însemnității și o întelegere mult prea superficială al acestui tip de act medical. Deși ne temem de ea și suntem teoretic conștienți de pericolele pe care le presupune suntem mult prea tentați să transferăm toată responsabilitatea stării noastre de sănătate pe chirurghul SPECIALIST  care  “ trebuie “  să ne ” repare ”- de multă ori idea de rezolvare a crizelor grave de sănătate gravitează în jurul ideii de a găsi chirughul cu cea mai bună reputație –  dar oare în realitate chiar asta face chirurgia, minuni sau cu totul altceva ?!!

TE FACE CU LASERUL? – adică laparoscopic

Fiind o fire curioasă și cu sete de explorare a cunoștințelor noi, deja cu 3 luni înainte de a mă programa la operație, vizionasem un filmuleț pe Youtube, cu o intervenție laparoscopică echivalentă cu cea ce urma să mi se facă și mie.

Cu trei incizii făcute pe abdomen se introduce o sondă care prin presiunea unui gaz inert ține îndepărtat zidul abdomenului de organe lasând spație de manevră pentru celalălalte două sonde cu care chirurghul vede respectiv efectiv manevrează instrumentul de cateterizare electrică ( faimosul “laser” ) și cleștele de apucare a țesuturilor. Pe lăngă o capacitate de orientare vizuală extraordinară de recunoaștere a reperelor anatomice din interiorul abdomenului procedura presupune o dexteritate extraordinară a chirurgului. De multe ori simțeam că leșin ( în timpul vizionării ) că aveam impresia că doar un milimetru și imediat se taie ceva ce nu ar trebuii. Accesul din interior la zona țintă a herniei inghinale presupunea prealabil tăierea prin multiplele țesuturi ale cavității abdominale.

În dimineața operației am fost escortat de un membru al echipei de operație spre sala de operație care datorită lucrărilor în desfășurare a fost mutată temporar într-o altă încăpere și care pentru ochii mei de neavizat arăta mai degrabă ca un garaj decât un teatru de operații cu reflectoare și suprafețe inox. Cu toate astea echipa mă aștepta acolo răbdător și îmi dădeau indicații într-un ton blănd și prietenos. M-am așezat dezbrăcat pe masa de operație cu un braț întins spre dreapta, mi s-au pus contactele de monitor cardiac și auzeam deja tonul liniștit al bătăilor inimii mele.

Nu, nu îmi era frică, aveam totală încredere în toți din echipă și ca o confirmare a stării mele de calm am și întrebat medicul anestezist, cât am pulsul?. Mi s-a răspuns – 66 – cu masca de oxigen ținută asupra feței în timp ce mi sa și administrat în venă sedativul, care cu un val de căldură mi-a închis instant “calculatorul “ conștienței.    3,2,1…….

“ MINIM INVAZIV ” – șocul post operator

Laci trezește-te , trezește-te și prinde-mă cu ambele brațe de gât – îmi zicea asistentul din echipa de operație și mă proiecta ca o macara gigant în secunda următoare înapoi pe patul meu de spital. Eu încercam să mă conformez dar tot corpul meu era inert și neputincios. “ Aterizrea “ în pat a fost perfect normală dar în secundele următoare urmau să ajungă și primele senzații fizice din zona abdomenului…..

În anul 1935 cascadorul Frank Richards autointitulat “ căpitanul ghiulea “ avea să facă filmarea legendară intrată în istorie ca singurul om care a reușit să oprească o ghiulea proiectată spre abdomenul lui tras dintr-un tun aflat la 3m distanță. Cam așa de puternic ma lovit și pe mine senzația durerii care venea dinspre abdomen. Un cataclism, interiorul meu se simțea ca un oraș din Ucraina devastat de bombele rusești încă fumegând, respirația mi-era superficială, scurtă și orice mișcare era imposibilă din cauza spasmului mușchilor. Asistenții au intervenit imediat și mi-au și conectat sonda de respirație nazală cu oxigen pur și pe venă transfuzia plină cu serul “ magic “.

DEVASTARE CU PLĂCERE – magia anesteziei și a sedării

Dacă ar fi să numesc o parte a chirugiei cu adevărat uluitoare anestezia cu siguranță ar face parte din ea. Stăteam acolo nemișcat pe pat, piciorul drept în zona inghinală în durere, umărul drept în durere ( ambele vicitme colaterale ale modului în care corpul este legat de patul de operație în timpul procedurii ) vărful capului ardea de durere ( un accesoriu de strângere al sondei nazale ajunsese sub craniu și mă apăsa insistent ) abdomenul – ground zero – al turnurilor gemene și cu TOATE ASTEA – eu pluteam pe un norișor de vis și îmi auzeam chiar sforăitul PROPRIU!

Creierul uman este organul cel mai energo intensiv, consumă peste 20% din eneregia corpului așa că în situați de criză majoră apare coma naturală sau în acest caz o semi comă indusă prin coctailul de medicamente analgezice și sedative.

TREZIREA LA REALITATE – primi pași pe pământul suferinței

Trezirea trebuia făcută după căteva ore dulci de somn cantitatea de urină acumulată trebuia eliminată. La îndemnul asistenților am încercat să mă ridic din pat și să fac primii pașii spre toaletă. La fiecare mișcare parcă se întindea ceva în mine declanșând valuri de contracție și durere în tesuturile abdomenului. Tentativa de urinare a fost un eșec, spasmul, vărtejurile, lipsa de energia m-au dus la un pas de la leșinare dar criza a fost evitată, asistenți mi-au introdus pe căile urinare o sondă urinară, acceptul meu dovedinduse o greșeală costisitoare care avea să se răzbune peste căteva zile. Fiecare urinare după scoatera sondei urinare a fost ca și cum curgea lavă fierbinte din mine, alt coșmar de durere.  Noaptea nu puteam să mă întorc pe dreapta că mă durea umărul lezat, stănga nici atât, cusăturile din interiorul abdomenului trăgeau țesuturile. Reșimțeam fiecare mișcare, fiecare pas, feicare tusă, fiecare urcare, coborăre din pat, iar răsul devenise o adevărată formă voluntară de tortură. Singurul refugiu somnul dulce de copil pe spate, că altfel nu se putea.

EȘEC DUREROS SAU DOAR UN NOU START? – recunoașteri mai profunde

După două paragrafe de a mă văita sigur ai putea să mă întrebi – Și atunci operația NU A REUȘIT? – Răspunsul meu BA DA din contră, operația a reușit cu măiestrie. Dar conștientizarea pe care l-am avut legat de ea este că menirea adevărată a chirurgiei nu este de a repara. Intervenția chirurgicală este eminamente distructivă asupra țesuturilor cu care intră în contact. Și să nu credeți că există în organismul vostru o singură celulă dispensabilă de care nu ați avea nevoie, ne mai vorbind de țesuturi, rezecții parțiale sau totale de intestine, organe etc.

Chirurgul cu toată știința si priceperea lui NU va putea fi decăt ca un elefant într-un magazin de ceramice. La tot pasul acțiunile lui/ei vor rezulta în devastare și pagubă. Chirurgii sunt ca echipa de demolări pe un șantier unde trebuie să dărâme și să curețe (re)zidurile afectate, nesigure, compromise.  Operația doar produce o situație de criză pentru organism în care acesta este obligat să decurgă la construirea de noi structuri celulare și de restaurare a celor existente

După rezecția sacului herniat chirurghul mi-a inserat/fixat pe zidul interior al abdomenului o plasă despre care ai crede la modul superficial că va constituii bariera fizică ca intestinele să nu iasă pe canalul testicular. În realitate această plasă este doar ca o rețea de ” fier armat ” peste care organismul meu va trebuii să toarnă “betonul” celular al unui țesut nou integrat în zidul abdominal

ȘI PE MINE ATUNCI CINE MĂ REPARĂ? – autovindecare solitară

Recuperarea de după o operație înseamnă de fapt începutul reconstrucției, a renovării, a reparației dacă vreți și e un proces DUREROS, ANEVOIOS, LENT, ȘI ENERGO-INTENSIV.  Organismul tău trebuie să primească în această perioadă toate condițiile de nutriție, odihnă și somn ca să se poată concentra pe acest act de autovindecare facută singur doar de el.

Cu fiecare zi ce trece țesuturile mele abdominale reconstruite fac posibilă să am mai puține disconforturi, flexibilitate și forță mai sporită.

CHIRURGUL EROU SAU DUȘMAN?  – gănduri de final

Dragii mei am toată aprecierea, recunoștința și binecuvântarea pentru chirurgul care mi-a făcut această intervenție de corecție absolut necesară.

DAR sfatul meu este încercați să aveți grijă maximă de sănătatea voastră, să încercați să faceți totul posibil să NU ajungeți pe mâna unui chirurg. Nu tratați cu superficialitate tot ce e legat de nutriție, mișcare, stil de viață ( vicii, excese ) . Totul se plătește

NU-l transformați pe chirurg mai ales mental într-un semi zeu, în eroul, salvatorul vostru, responsabilitatea pentru vindecare în situații de criză vă aparține INTEGRAL.  

Avînd o stare a sănătății bună șansele voastre de autovindecare în situații inevitabile de criză vor fi implicit mult mai bune.

NU puneți totul pe seama și în mâna chirurgului, sunt și ei doar OAMENI, cei drept oameni dedicați și mărinimoși să te distrugă ( parțial și temporar ) strict în interesul tău personal.

Doamne ajută-ne pe toți!